Botezul Bicazului
Prima apă în care a intrat Ciprian când a ajuns în România a fost nu Marea Neagră ci lacul Bicaz cu priveliștea lui maiestuoasă. Fascinat, băiatul s-a suit în o șalupă și s-a lăsat atras către mijlocul lacului unde a stat ceva timp scufundat în reverie. Apusul soarelui și liniștea adâncă făceau gândurile o povară obositoare nu doar pentru om ci și pentru micuța lui platformă plutitoare și au fost lăsate peste bord aproape imediat. Au lăsat în urma lor numai dorul pentru ”fata munților” care mai devreme sau mai târziu va fi să ajungă și ea cu el pe mijlocul lacului. Comoara ascunsă doar în sufletul părinților este acum parte din visul lui și din promisiunea vacanțelor viitoare.
Lostrița mi-a tras o coadă peste ochi.
Dorul la dor trage și povestea la poveste. Bucuroasă de bucuria noastră îmi pomenește Sonia de faimoasa lostriță. Că încă o mai poți vedea în adâncimile Bicazului, cum o vedeau pescarii de deunăzi în apele învolburate ale Bistriței. ”Îți amintești ce e lostrița, NU?” – m-a întrebat Sonia convinsă că ”tigrul apelor” este exact genul de creatură zidit în ADN-ul intelectual a fiecăreia dintre noi. Dar mai ales al meu, în special al meu. Despre asta a scris Vasile Voiculescu pentru care amândouă am avut destulă înclinație. Ca un descântec mi-a trezit numele autorului amintiri demult uitate. Un cal deșirat din grajdurile împăratului de poveste s-a oferit plin de solicitudine să mă ajute să ajung la capătul misterului. Lostrița m-a făcut să roșesc, am luat notă mică la examenul surpriză, la biologie și literatura română. Energizat de dezamăgirea mea calul fermecat s-a scuturat de povara anilor și a înghițit hulpav toată informația de pe internet.
Surprizele s-au ținut lanț. Am aflat că lostrița este un prădător de temut originar din Dunăre care nu se dă în lături să vâneze chiar și mici rozătoare sau păsări, că își alege perechea după o bătălie între câțiva masculi destoinici. Cu dinții ei puternici s-a hotărât cândva să se mărginească la regatul apelor...ce ușurare pentru cei de pe uscat!
Vasile Voiculescu ”mi-a bătut obrazul”
Prima dată m-am repezit să citesc povestea. După nici câteva rânduri mă umflă râsul. Mintea mea de trăitor prin țări străine se repezea să pună pe Aliman, băiatul din povestea ”Lostrița” în sertarul cu celelalte personaje excentrice care se termină în ”MAN”din vasta mea cultură cinematografică de mamă de adolescent. Superman, Aquaman, Espiderman, ?Aliman? Măcar numele ”Căliman„ are o cârjă pe ”ă” cu care să intimideze paiața poliglotă dar Aliman e așa de lin că a alunecat măscăriciul interior pe o pârtie fără scăpare. Vasile Voiculescu mă privea cu reproș de dincolo de lumea aceasta. După ce i-am citit bibliografia am rămas cu impresia că autorul ar fi râs și el odată cu mine de jocurile unei minți amețite de atâtea conexiuni interculturale. Spaniolii se simt intimidați de sofisticăriile limbii engleze așa că au felul lor propriu de a spune orice cuvânt străin. Numele de personaje se citesc așa cum le-am notat mai sus. La început râdeam de ei cum au adaptat numele englezești iar acum le-am interiorizat pronunția și eu. Tot ce mi-a mai rămas este să râd de mine însămi.
Curând legenda a devenit tot mai dramatică, atmosfera tot mai grea, m-a furat cu totul în lumea aceea de vis mai real decât realitatea. Povestea, născută pe meleagurile Bistriței, este mai veche decât autorul, cu sute de ani cel puțin. Lostrița era cât pe ce să se piardă, ca și legenda ei salvată de Voiculescu. Gustul pentru mister încă este parte din profilul meu. Doar autorul nu a reușit să se salveze până la capăt, în ciuda extraordinarei sale vieți de medic, profesor, scriitor și educator. A ajuns deținut politic la vârsta de 74 de ani, se pare în urma unei erori judiciare. Injustă răsplată!
Spania a făcut loc lostriței în inima ei
Dacă este un râu care să treacă prin Spania dintr-un capăt in altul acela este râul Tajo. Cel mai impresionant râu din toată peninsula Iberică este casa bună a lostriței dunărene deși nu putem spune că e singura. Polonia, Franța și Germania au luat și ele lostrița în gazdă, ca să fie sigure că specia va dăinui ca legenda remodelată de Vasile Voiculescu și dacă s-ar putea chiar mai mult decât atâta, până la capătul vremurilor.
Utilizamos cookies para mejorar nuestros servicios. Si continúas navegando, consideramos que aceptas el uso de las mismas. Puede cambiar la configuración y obtener más información en nuestra: Política de cookies.