“Societatea are o enormă nevoie de artiști și mă bucur nespus de mult că fac parte din această categorie de oameni care aduc zâmbetul, bucuria și exaltarea pe chipul și în sufletul celorlalți”.

Radu Stefan este un artist plastic ieșean care este stabilit în Belgia… Am putea să-l caracterizăm ca fiind un artist visător, idealist dar și surprinzător. “In sufletul artiștilor a pus Dumnezeu strălucirea stelelor și geniul creator, dar și negura profundă și nebunie” spune Radu Ștefan. Folosește mai multe medii de expresie artistică dar cel mai ușor îl descriu picturile sale care înfătișează o lume fantastică, viu colorată și cu mii de stele, o lume ce are rădăcini în profunzimea și nebănuitele hotare ale universului. A studiat și s-a format un timp în pictură și fotografie în Bruxelles dar în mare parte rămîne un artist autodidact care din 2004 până în prezent a organizat, colaborat sau participat la mai mult de 100 de evenimente cultural artistice. Numeroasele sale colaborări cu galerii de artă belgiene sau internaționale, instituții diplomatice sau europene au avut ca rezultat ca Radu Ștefan să fie recompensat în 2018 și 2020 cu Premiul Publicului pentru creațiile sale Cut Out 3D & light box. Vă invit să descoperiți o părticică din universul creativ al lui Radu Ștefan Poleac. Puteți vedea o serie de lucrări pe website-ul artistului : www.radustefanpoleac.com sau direct în atelierul său din Bruxelles. Pe website aveți datele sale de contact. Enjoy Art

Utilizamos cookies para mejorar nuestros servicios. Si continúas navegando, consideramos que aceptas el uso de las mismas. Puede cambiar la configuración y obtener más información en nuestra: Política de cookies.